Şcoala cea bună e aceea în care şi şcolarul învaţă pe profesor. – Nicolae Iorga

Photo source: pexels.com

Tot mai mulți tineri după 12-18 ani petrecuți pe băncile instituțiilor de învățământ, devin oameni frustrați, nu-și găsesc locul în societate, nu știu ce-și doresc cu adevărat de la viață, știu din toate câte puțin și nimic concret.Oare ar trebui să dăm vina pe sistemul de învățământ? Probabil că da. Mai ales când vorbim despre școala generală, care este peste tot în lume, mai mult sau mai puțin la fel, cu mici excepții; unde profesorii încearcă să abordeze elevii după  criterii generalizate, în timp ce fiecare elev este o personalitate aparte, care merită să fie acceptat și apreciat cu abilitățile și talentele pe care le are.
Am să vă întreb dacă ați citit fabula ”Școala animalelor” scrisă de George Reavis în anul 1940, care pe atunci era supraveghetor la școlile publice din Cincinatti, SUA? Dacă nu, v-o spun eu. Această fabulă este foarte profundă în ceea ce privește așa zișii școlari cu abilități mai puțin dezvoltate. Deoarece după cum fabula ilustrează, nu copiii au ”dizabilități” ci sistemul de predare defectuos.

Odată demult, animalele au decis că trebuie să facă ceva pentru a ajuta copiii lor să se confrunte cu problemele lumii, așa că au întemeiat o școală. Au adoptat un curriculum de studiu care consta din următoarele disciplini generale: alergare, cățărare, înot și zbor. Pentru a ușura administararea curriculumului, toate animalele au luat toate materiile.

Rața era excelentă la înot. De fapt, era chiar mai bună decât profesorul. Dar a luat doar note de trecere la zbor și era foarte proastă la alergat. Din moment ce rața era foarte lentă în alergare, ea a trebuit să rămână după școală și, de asemenea, să renunțe la  înot pentru a practica alergarea. Acest lucru a durat până când picioarele palmate erau foarte uzate și ea a atins doar un nivel mediu la înot. Dar, nota medie era acceptabilă în școală așa că nimeni nu își făcea griji din cauza aceasta, în afară de rață.

Iepurele era cel mai bun la alergare, dar a avut o cădere nervoasă, din cauza prea multelor lecții de înot la care trebuia zilnic să se antreneze.

Veverița era pur și simplu excelentă la cățărat până când și-a dezvoltat o stare de frustrare în clasa de zbor, unde profesorul său o impunea să înceapă cățăratul de la sol până în vârful copacului și nu invers, cum știa ea să facă cel mai bine. Ea a făcut febră musculară și surmenaj și apoi a primit o notă slabă  la cățărare și o notă și mai rea la alergare.

Vulturul tot timpul crea probleme și era sever disciplinat. La orele de cățarat el întrecea pe toate celelalte animale, fiind deasupra copacului, dar el a insistat să folosească propriile metode pentru a ajunge acolo iar aceasta era inacceptabil.

La sfârșitul anului de învățământ, un animal anormal, cunoscut sub numele de pește cu cap de șarpe s-a înscris la școală. Putea să înoate extrem de bine și, de asemenea, alerga, urca, și zbura un pic. El a sfârșit prin a avea cea mai mare medie și a devenit șef de promoție.

Și acum cîte ”veverițe”și ”rațe” sunt considerate la școală inapte să însușească materialele predate doar pentru că învață un curriculum greu de adaptat după abilitățile și talentele lor atât de individuale? Câți ”iepuri” sunt stresați și epuizați emoțional pentru că își dau silința la maximum să însușească cunoștințe elaborate de un sistem care nu-i susține? Câți ”vulturi” sunt pedepsiți, disciplinați sau etichetați drept problematici doar pentru că au propriul lor mod de a atinge obiectivele.

Eu cred că sistemul educațional în Moldova și România ar trebui schimbat substanțial. Fiecare copil este talentat, el trebuie ajutat și încurajat să-și descopere talentele și să le urmeze pentru a deveni un adevărat profesionist în sfera în care îi place să activeze și care-l reprezintă. Un mare și prim pas ar trebui să-l facă părinții în primii ani de viață al copilului. Să-l ajute, nu să-l învețe, să descopere lumea așa cum este. Să-i ofere posibilitatea să-și dezvolte instinctele și abilitățile prin jocuri practice și ieșiri în natură. Și bineînțeles să intre și părinții în universul nemărginit al copiilor și să reînvețe împreună cu ei cum e să fii copil și să înțelegi că nimic e imposibil. Să-i implice și pe ei în discuții, să le ofere șansa de a lua decizii. Pentru că avem atât de multe de învățat de la copii.

Vă invit acum să vizionați două filmulețe despre sistemele educaționale în Danemarca  și Finlanda, care sunt de excepție și care funcționează pentru copii și profesori dar mai ales pentru societate ca un tot întreg. Rezultatele remarcabile la concursurile internaționale ale elevilor din aceste țări, vorbesc de la sine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *